o oaza in mijlocul junglei de asfalt

Am ajuns la capitol duminica pe la prinz, ca sa terminam curatenia inceputa cu citeva zile in urma. Capitol este una dintre gradinile de vara dezafectate ale Bucurestiului (mai multe detalii aici http://www.jurnalul.ro/articole/94009/au-fost-odata-ca-niciodata)

Prima oara cind am mers acolo am gasit un haos de nedescris: recuzita deteriorata de la teatrul mic, unde am inteles ca a fost ceva incendiu nu cu mult timp in urma, tot felul de obiecte neasteptate, gunoi, rogojini, placi de lemn si de metal, moloz, mult moloz la care am carat de ne-au iesit ochii din cap, vegetatie luxurianta dar binefacatoare si…multi iepuri care isi continuau nestingheriti activitatea, uitindu-se curiosi la noi. Atunci am reusit cit de cit sa degajam spatiul, sa amenajam un mic drum de acces printre sutele de obiecte aruncate de-a valma unele peste altele si sa exploram putin vechea sala interioara de teatru/cinema Capitol.

In fine, episodu 2 a sosit, asa cum ziceam, duminica,10 iunie. Am dat drumu la o muzica in surdina si ne-am pus pe treaba cu citeva maturici amarite si un faras. Incet incet ne-am adunat mai multi si treaba s-a mai impartit. R. a aranjat o pirghie cu care am transportat galetile pline cu moloz de pe terasa pina jos. Insist atit de mult cu amanuntele legate de curatenie deoarece, de-a lungul “evenimentelor” non-profit pe care le-am mai organizat, am observat ca acesta este un aspect care le scapa multora: unii se spetesc ca sa creeze ceva dintr-un loc aparent dur, greu accesibil, inexpresiv, murdar ( etc ), in timp ce altii nici macar nu apreciaza asta, venind fie cu o atitudine complet detasata, fata de loc si fata de cei gasiti la fata locului, fie gata sa-l ia in stapinire ca si cum li s-ar cuveni de o viata. Din pacate, unii nici macar nu reusesc sa intre in starea locului, iar acestora se poate spune ca locul nu le vorbeste deloc, dar aceasta este cu totul alta poveste in care nu e cazul sa intram acum.

Pentru ca tot am ajuns in punctul acesta delicat, as vrea sa mai enunt o parere: in spatele unei actiuni non-profit ( de petrecere a timpului liber si entertainment, sa-i zicem asa) zace intotdeauna un volum considerabil de munca, desi lucrurile par intotdeauna lejere. Ei bine, ele nu se intimpla pur si simplu, ci doar prin efortul comun al mai multor persoane. Efort la care se mai adauga creativitatea, ingeniozitatea, curiozitatea, disponibilitatea si spiritul de voluntariat. Iar daca oamenii nu inteleg si nu accepta ca sta in puterea tuturor sa contribuie la umplerea cu viata a unui spatiu si la popularea acestuia cu evenimente, atunci astfel de evenimente vor deveni din ce in ce mai greu de organizat. Dar imi pastrez totusi o viziune pozitiva.

Asadar, ramasesem la carat moloz si maturat terasa de sus a gradinii, si, in sfirsit, dupa citeva ore arata chiar curat si se putea sta pe trepte fara nici o problema. Initial am vrut sa facem proiectiile acolo sus, in micul amfiteatru, dar ploaia, sau cel putin amageala de ploaie care a cazut, ne-a dat planurile peste cap. Pentru ceva si mai interesant!

Am aranjat apoi bibliotecile alternative, care cuprindeau reviste do-it-yourself, zines, carti, articole diverse printate, albume. Au fost in total 3 biblioteci mici. Am improvizat din rogojini si lazi de bere locuri de stat. Intr-o anexa a gradinii am descoperit si scaune, chiar foarte confortabile. Lumea si-a petrecut dupa masa odihnindu-se, rasfoind prin biblioteci, ascultind muzica, desenind si discutind. Cum ziceam, ploaia ne-a cam jucat pe degete, dar pina la urma am avut parte de o experienta inedita. Chiar daca, practic, am muncit degeaba la curatarea terasei de la etaj. Sa speram insa ca vom mai putea organiza proiectii acolo si astfel data viitoare nu va mai fi nevoie de prea multa munca.

Am hotarit spontan sa mutam proiectiile chiar in incinta fostului cinematograf/teatru Capitol, pe care il explorasem in amanuntime ceva mai devreme. Aveam citeva becuri cu care am construit imediat o instalatie, multe luminari pe care le-am pus in borcane, multe cabluri, si asa am reusit sa luminam foarte bine intunericul bezna din sala. Intrarea in cinema era la rindul ei problematica, existau gauri care faceau traversarea riscanta, dar citiva baieti au aruncat peste ele niste placi din curte si s-a format astfel o punte sigura. Au urmat instalarea ecranului de proiectie si probele de proiector. Oamenii care mai ramasesera, initial aflati in deriva deoarece nu stiau incotro s-o apuce, au inceput sa intre rind pe rind in sala si sa o descopere. Altii au plecat la primii stropi de ploaie. Iar altii la bere pe terase din vecinatate. Moment in care nu ma pot abtine sa nu adaug inca un comentariu acid: alegem o bere banala pe o terasa oarecare, de parca am avea ocazia sa patrundem intr-un astfel de spatiu in fiecare zi. Dar, evident, fiecare ramine cu alegerea lui.

Cei care au ales sa ramina au putut explora un spatiu fascinant si primitor. Am gasit o multime de fotografii de epoca prafuite si zdrentuite. Pe unele le-am salvat. Am gasit tot felul de postere, unele pe care scria “65 de ani de la infaptuirea comunismului”. Dar majoritatea erau cu actori si scene din filme. Ceva mai tirziu am dat si noi drumu la filmele noastre. Am pus cam asa: videoclipuri de la GNN ( Guerilla News Network ), Vineri in jur de 11 ( un film de la UNATC de Iulia Rugina – careia, desi nu o cunoastem, ii multumim inca o data pentru dvdul ajuns la noi ), Anti-racist mix ( You and Me ), animatii de Bill Plympton si Deadman al lui Jim Jarmusch.

Catre final ramasesem destul de putini, dar nu prea ne mai venea sa plecam de acolo. Locul avea o anume liniste si putere protectoare. Dar si invaluitoare. Stateam intinsa pe o rogojina si ma gindeam ca dincolo de ultimul perete se afla bulevardul zgomotos si adeseori agresiv. Dar noi eram in alta lume. O lume aflata la doi pasi de lumea obisnuita cu care ne-am obisnuit. Sau cu care ni se pare ca ne-am obisnuit. O lume pe care am gasit-o asteptindu-ne acolo in tacere, dar si o lume pe care am reusit noi sa o cream. Am mai scotocit printre lucrurile vechi si au iesit la iveala niste instalatii colorate de brad: rosii, verzi, albastre, galbene. Am inceput sa ne jucam cu ele, sa le invirtim prin aer si sa facem spirale. Efectul a fost naucitor de frumos. Pina cind s-a ars verdele, care era de departe cel mai atragator. Ne-am urnit cu greu sa stringem aparatura si sa curatam locul. Multumim celor care au stat cu noi pina la sfirsit ca sa ne ajute sa degajam ( stiu ei cine sint :) . Multumim Petrei care a venit la 2 am cu duba ei incapatoare sa ne incarce pe toti cu tot cu arsenal. Multumim paznicului ca ne-a tolerat si ne-a incurajat sa intram in cladire. Ii multumim si lui Florin Calinescu, care tocmai avusese premiera la Teatrul Mic, pentru ca s-a uitat lung si suspicios la noi dar ne-a lasat in pace in cele din urma. Multumim tuturor oamenilor care au venit, care au stat cu noi, care ne-au ajutat si care s-au bucurat de aceasta dupa-amiaza petrecuta intr-o oaza aflata in mijlocul junglei urbane. Pe curind!