Ieri seara, adica 5 octombrie- timp terestru, am decolat putin din gradina Capitol spre dimensiuni ceva mai largi.
De-a lungul serii s-a perindat prin gradina secreta un echipaj intergalactic alcatuit din aproximativ 50-60 de persoane. Unele au ramas pina in zorii zilei care...intirziau sa apara. La ora 7am inca nu aparuse nici o geana de lumina si ne-am ingrijorat ca nu se va mai lumina niciodata :)
S-au proiectat urmatoarele filme documentare: IMAX-Cosmic Voyage, IMAX-Space black holes, BBC-Saturn lord of the rings, BBC-he Planets 8 of 8 - Destiny, BBC-New Worlds, Carl Sagan-The Shores of the cosmic ocean
In total au fost citeva ore de proiectii care au durat de la 8m pina in jur de 2pm. Dupa care am ascultat muzica si cine a mai vrut a mai stat alte citeva ore.
Combustibilul necesar lansarii a fost de data aceasta 3RON, pret in care a fost inclusa o ciocolata Milky Way sau Mars.
Ne-a parut bine ca am reusit sa mai mobilizam o data cinematograful mobil pentru o proiectie in aer liber, probabil ultima din anul acesta ( terestru ). A fost totodata, pentru noi, si incheierea verii noastre (mentale) :)
Pozele, cit timp am avut chef sa facem, nu prea au iesit cine stie ce. Am ales totusi citeva-cu chiu cu vai :)
Ne vedem curind, pe unde vom mai reusi sa aterizam cu cinematograful! Verificati din cind in cind blogul, nu se stie cind si unde ne trazneste sa oprim! Anunturi cu urmatoarele evenimente vor aparea numai si numai pe blog.
PS: le multumim lui radu, care de-a donat ca de obicei statia de sunet, si lui tibi, care a ales filmele, a construit o planeta din hirtie si a amenajat spatiul pentru proiectie. si a facut si flyerul!
pe 26 iunie am deschis iar portile gradinii capitol. de data asta, desi tentatia de a ne stabili zona in cladirea vechiului cinema a fost destul de mare, am ramas pe afara si am folosit spatiul de sus al gradinii.
am ajuns pe la 7 dupa masa si pregatirile nu au mai cerut asa mare efort . doar molozul fusese ridicat cu chin de la prima proiectie acolo :)
a fost o seara foarte placuta si racoroasa, iar in cele din urma a iesit un adevarat maraton de proiectii care a durat de pe la 9 pina pe la 3-4 am.
am lasat ceva pauza cu muzica si visuals, apoi maratonul a reinceput: un scurt metraj de la green peace despre energia centralizata ( prin centrale nucleare ) si alternativa ei potentiala - energia descentralizata; scurt metraje realizate de You and Me cu episoade din calatoria prin tara a Cinemaului Mobil;
la cererea publicului am pus Oblio, vechiul si simpaticul Oblio pe care nimeni nu-l mai vazuse de o gramada de timp, si tot la cererea publicului Operatiunea Monstrul
si cu toate astea adunate la un loc, ne-am trezit ca aproape se facuse dimineata :)
sa speram ca vom putea relua proiectiile in gradina de la toamna, fie ele in cladire sau in aer liber, deoarece pina atunci plecam putin la plimbare prin europa
Ultima petrecere de la fort a avut loc pe 24 Iunie. De data asta am organizat totul cu ajutorul comunitatii goa, sonorizarea fiind oferita de oameni din miscarea antifa din Bucuresti. Intr-un fel, petrecerea le-a fost dedicata, pentru ca ei au adus muzica si s-au ocupat de atmosfera in general.
Ar fi cateva lucruri de zis. In primul rand din cauza ca era vorba de o comunitate care functioneaza de mult timp dupa anumite principii, lucrurile au mers un pic mai lejer. Nu a mai existat aceeasi vanzoleala ca data trecuta. Au venit mai putini oameni, dar au stat mai mult.
Din cauza ca respectiva comunitate si-a vazut de propriul program, e posibil ca unii sa se fi simtit un pic neglijati. In acelasi timp s-a intamplat acelasi lucru ca si data trecuta, adica inertia a fost mai puternica decat initiativa si toti cei care puteau da serii putina varietate la capitolul muzica au stat comozi pe fort si s-au simtit bine. Ceea ce nu-i un lucru rau, atata timp cat nu se plang de cele intamplate, la care puteau sa contribuie daca ar fi vrut.
Un episod foarte interesant a fost cel cu politia. Lumea s-a ridicat in picioare, privind de pe fort, cu oarecare teama, la masina cu girofaruri care a parcat in fata intrarii. Unii dintre noi au fost mai curajosi si au mers sa vada ce vrea politistul. Dupa ce le-a spus niste povesti, ca ar fi gasit cadavre in tunel, ca ar fi sunat cineva din Glina la sectie sa le spuna ca o secta face petrecere la fort, politistul a dat inapoi si a disparut undeva pe soseaua de centura.
Pentru mine lucrul asta a fost absolut surprinzator. Ma asteptam sa trebuiasca sa purtam o discutie interminabila si penibila, sa oprim muzica, in cel mai rau caz sa plecam. Dar nu a fost asa. Noaptea a fost linistita din momentul ala si nu s-a mai intamplat nimic iesit din comun.
In inchere pot spune ca am senzatia ca ne-am atins scopul. Din cate am inteles sambata asta, pe 7 iulie, cineva a organizat o alta petrecere la fort, semn ca lumea a inteles ca exista locuri interesante care pot fi luate temporar in stapanire cu putina initiativa.
Vreau doar sa mai adaug ca in seara aceea a aparut la fort si Sage. Din cauza ca nu ne cunoastem prea bine nu am apucat sa il intreb ce crede despre toata chestia cu petrecerea. De la el am aflat ca fortul e atat de accesibil, prin neon. Amandoi fusesera acolo cu ceva timp inainte, ca sa deseneze.
Ii multumim lui Dreadboy pt ca ne-a daruit pozele astea
1 Mai – stie toata lumea – este pretextul pentru prima mini-vacanta, care anunta venirea verii. Aproape toata lumea are liber, aproape toata lumea de la oras incearca sa evadeze din “jungla de asfalt” – iar tinerii sunt cei care reusesc cel mai bine.
Din pacate, in ultimii ani aceste evadari au capatat o latura negativa, chiar ingrijoratoare: “evadatii” au lasat in urma lor mormane imense de gunoi, pe care firmele de specialitate nu le-au putut colecta in totalitate…si au fost lasate in carca naturii. In plus, “evadatii” care s-au indreptat catre mare si plaja, s-au plans de vremea friguroasa – care i-a facut pe cativa dintre noi sa se gandeasca la schimbarile climatice datorate poluarii masive (“climate change”).
Festivalul Cinema Mobil, organizat de Komunitas si Projector Tank, cu sprijinul „Salvati Vama Veche” pe plaja, inspre granita Romania-Bulgaria, in perioada 28 aprilie – 2 mai, a fost un experiment cultural. Am ales locatia preferata in ultimii ani de tineri si supra-saturata de baruri, terase, masini, pentru a le oferi o alternativa de petrecere a timpului: vizionarea de filme pe teme culturale, sociale, ecologice si filme&animatii de referinta in cinematografie.
Am vrut sa testam reactia tinerilor la acest gen de mesaje si la acest gen de evenimente cu atmosfera linistita si promovand principiul do-it-yourself – intr-un mediu care promoveaza exact principiile opuse, ale consumului, ale divertismentului „de-a gata”, ale renuntarii la responsabilitate sociala in favoarea detasarii totale.In plus, am vrut sa testam sistemul ecologic de producere a energiei, punand in functiune panourile solare instalate pe una dintre dubitele din Anglia.
Pentru cei care au facut efortul de a strabate multimea de vilegiaturisti si de a merge o bucata de drum inspre granita cu Bulgaria, pana la cortul nostru incapator, Cinema Mobil a fost darnic in filme si muzica si a creat o oaza de liniste, intre jeep-uri si motociclete uriase, intre acordurile melodiilor ultra-cunoscute, din topurile comerciale, care rasunau de la terase.
Proiectiile au inclus documentare despre rolul social pe care muzica ar trebui sa si-l asume (de la world music la hip hop-ul transformat in miscare sociala, in ghetourile braziliene); o scurta istorie a artei video (de la filmul „Omul cu aparatul de filmat”, din 1929, la experimentele simbolico-obsesive ale lui Mathew Barney, din mileniul III); animatii cu mesaj de responsabilizare ecologista; documentare independente legate de miscari sociale si culturale numite „reclaiming the streets” – prin care oamenii isi revendica dreptul de a folosi spatiul public, de a se bucura de spatiul public, de a fi vizibil in spatiul public.
Am proiectat filmele mentionate, intrucat sustinem aceste drepturi, care sunt ingradite de expansiunea masinilor, de puterea reprezentarilor sociale create de mass-media, de monopolizarea spatiului public de catre agresivitatea reclamelor, a firmelor de paza, a celor puternici si nepasatori.
Desi noptile au fost foarte friguroase, noi am stat pana seara tarziu, oferind paturi si saci de dormit pentru public si dansand cate o melodie intre filme, pentru a ne incalzi.
Trebuie sa spunem ca, desi experimentul a fost interesant, organizarea acestui Festival nu a fost usoara. Agitatia din statiunea Vama Veche, cu care ne invacinam, s-a resimtit si in „tabara” noastra departata. Din pacate, cei adunati in statiune au creat rapid un „micro-Bucuresti”, aglomerat, plin de gunoaie, zgomotos, in care concurenta pentru spatiu si intaietate sa fie acerba, un loc al consumului ostentativ si al starilor extreme; desi aceasta a fost starea dominanta, suntem siguri ca au mai existat oaze precum a noastra si ca oamenii s-au putut simti bine si altfel.
Cipau a fost o alta lume paralela pe care am creat-o si in care am intrat. Si asta a fost parerea mai multor persoane care au participat la aceasta zona temporara autonoma care s-a desfasurat fix in mijlocul ulitei. Intre noi am glumit ca asta a fost si primul reclaiming the streets din Romania :) A aparut la un moment dat un politist beat la volanul unei dacii prapadite, care, duhnind a alcool, ne-a luat datele la citeva persoane si a plecat fara sa stea prea mult la discutii. Cipau este o asezare de romi situata nu departe de Tirgu Mures, extrem de saraca si izolata. Am ajuns in Cipau cu o mare gasca de cunoscuti din Tg Mures. Ei au fost cei care au identificat asezarea si care ne-au propus sa mergem acolo. Actiunea am gindit-o pe mai multe planuri: intii food not bombs si impartire de haine, apoi proiectii de filme&desene animate si muzica. Pentru inceput am gatit o zi intreaga intr-o curte din Iernut, orasul cel mai apropiat de Cipau, si am sortat haine dupa marimi. Dupa masa am ajuns in sat si am inceput sa instalam marele cort militar, chiar in mijlocul ulitei principale. Operatiunea a durat cam o ora, iar oamenii se uitau destul de uimiti nestiind ce li se pregateste, dar mai apoi au inceput sa dea cite o mina de ajutor Food not bombs a decurs bine, iar impartirea hainelor a creat ceva tensiuni, certuri, rivalitati, invidii, dar in final toata lumea a primit ceva, mai ales copiii. Iar mincarea era chiar buna si a fost de ajuns, chiar a ramas si oamenii au putut lua si acasa.Am data apoi drumul la proiectii: am decis sa ne concentram pe copii si am inceput cu desene animate, dar ceva mai incolo am pus un clip de la shukar collective, apoi un interviu cu tamango, apoi un filmulet despre niste lautari si in final secvente din filmul ladjo drom, la care lumea a inceput sa danseze. In dans s-au prins din ce in ce mai multe persoane, asa ca am oprit proiectiile si am bagat muzica in continuare. In scurt timp se incinsese o adevarata discoteca in cort, dansa toata lumea, sarea si praful ce e drept, se invirteau oamenii, faceau hore in care rapid ne-am bagat si o parte din noi. Adevarul e ca nu-mi venea sa cred ce se intimpla, dar era asa o energie pozitiva si o intensitate in atmosfera ca nu-ti raminea decit sa intri pe film si sa te prinzi in joc. Inainte de Zabrauti, Cipau a fost primul loc unde am experimentat gustul oamenilor la alte tipuri de muzica decit cele cu care erau obisnuiti, respective manele. Evident, se cereau manele, dar am pus in schimb reggae, mult ska, putin drum’n bass si putin punk. Toate astea au fost intimpinate de oameni cu placere, si cel mai mult s-a dansat pe ska si pe kusturica.
Si acum partea cea mai importanta pe care o voi expune sub forma de concluzii: - oameni saraci cum sint cei din Cipau nu au acces si nu sint expusi la informatie ( sa-i zicem culturala), si cu siguranta, daca ar avea, ar gusta-o ca oricare altcineva dintre noi - saracia nu-i face lipsiti de inteligenta si intuitie, dimpotriva - am simtit o mare tristete fata de lumea mizera pe care o lasam in urma si mai ales fata de prizonierii ei, gindidu-ma ca trebuie sa fie foarte greu pentru oricare de acolo sa plece / sa calatoreasca / sa vina in contact cu alte realitati -argumente pentru eventuale critici de tipul: “si ce schimbati voi cu asta, ca mergeti o data si ce?”? – ei bine, parerea noastra e ca, mergind si organizind asa ceva, dar mai ales fiind sincer si uman fata de oameni, lasind la o parte orice atitudine de salvator sau de aducator de ajutoare, ii expui la ceva diferit decit traiesc de obicei, te poti conecta sincer si din inima cu ei, aparind astfel sanse sa le trezesti ceva. Poate ca unii copii/adolescenti au inceput, dupa plecarea noastra, sa viseze sa plece si ei de acolo. Poate unii au inceput sa-si doreasca sa mearga la scoala. Poate unii se intreaba ce e dincolo de Cipau, Iernut si Tg Mures. Poate pe unii i-am facut sa viseze la lumi necunoscute pe care ar vrea sa le cunoasca. Poate toate astea nu-s decit in capul nostru si poate nu. Oricum, Cipau rules!
Aleea Zabrauti din Ferentari reprezinta un complex de locuinte sociale ajuns vestit mai ales dupa scandalul legat de curentul electric taiat in masa si platit apoi integral de catre cine altul decit Gigi Becali, episod care a scos in strada, cu mic cu mare, toata suflarea de acolo. Locuitorii din acest cartier sint in marea lor parte cetateni rromi. Problemele si gradul de excluziune sociala din zona sint cu siguranta destul de mari.
Despre Aleea Zabrauti se poate spune ca a luat forma unui “spatiu dezafectat”, insa din punct de vedere al legaturilor si conexiunilor sociale pe care oamenii de acolo le au la dispozitie, sau al ocaziilor de a veni in contact cu “lumea din afara” micului lor cartier. Motiv pentru care am hotarit sa mergem acolo sa vedem pe viu ce si cum, pentru ca daca ar fi sa te iei dupa ce auzi la televizor ( ceea ce nu facem niciodata ), acesta ar trebui sa fie unul dintre ultimele locuri in care sa mergi iar localnicii unii dintre ultimii oameni cu care sa vii in contact.
Am ajuns pe Aleea Zabrauti cu mult timp inaintea conflictului notoriu pe care tocmai l-am mentionat, in urma caruia numarul de vizitatori in zona s-a inmultit, fie ei jurnalisti sau reprezentanti ai unor ong-uri. Am initiat tot felul de mici actiuni si, in ciuda reputatiei proaste pe care o avea locul, niciodata nu am avut probleme cu cineva, ba dimpotriva, ne-am imprietenit cu citiva oameni si am stat la povesti cu ei.
Ultima oara cind am mers in Zabrauti am organizat un cinema mobil intre blocuri, care s-a terminat insa cu un mare chef in aer liber pe tot felul de muzici. Atentie, nu manele ( nu ca am avea ceva cu genu asta, dar pur si simplu am incercat sa promovam si altceva, sa vedem daca reactioneaza oamenii), ci reggae, ska, lautareasca, flamenco, tiganeasca veche. Si au reactionat foarte bine.
In felul sau, evenimentul se subscrie seriei de zone temporare autonome, dar de data asta a fost mai ales o zona autonoma a tinerilor(suburbani) marginalizati si saraci, nu una a tinerilor (urbani) educati, ca noi, prietenii/cunoscutii nostri si altii care citesc acest blog.
A fost o seara placuta, iar tensiunea de inceput, cauzata de curiozitatea intensa a oamenilor si mai ales a copiilor vizavi de tot ceea ce se intimpla/misca, s-a anulat de tot spre final prin dans si veselie. Ni s-a facut cinste cu niste beri si auzeam strigate de multumire gen “traiasca domnu felix” – felix fiind un baiat din Anglia, cu duba caruia aterizasem in cartier. Plus inevitabilul “da manele n-aveti”, dar nu prea aveam, asa ca au trebuit sa asculte altceva, si s-a dovedit ca le placea si acest altceva.
Ni s-au intarit inca o data convingerile ca prin dans colectiv se pot anula diferentele de orice fel dintre oameni, mai ales cele culturale-sociale si se pot indeparta destule tensiuni. Dansul este in sine o forma a apropierii si a cooperarii umane. De altfel, multi antropologi si teoreticieni sociali au cazut de acord asupra faptului ca miscarile de grup coordonate, ulterior dansurile si ritualurile, reprezinta unele dintre cele mai importante acte culturale care au separate oamenii de lumea animalelor.
A devenit de asemenea evident ca dansul reprezinta si o modalitate foarte buna de a lucra cu toti pustanii si copiii din zabrauti, de le canaliza energiile in ceva constructiv si pozitiv.
Nici politia nu a parut interesata de sound systemul, duba, ecranul si cheful dintre blocuri, asa ca atunci cind am strins echipamentul l-am strins de voie buna si cu voie buna. Speram sa mai ajungem in Zabrauti cit de curind pentru o noua zona autonoma temporara!
Am facut si un mic video cu citeva momente de atunci. Personal, cea mai tare faza din acest clip mi se pare la inceput, cind o gasca de copii se adunasera in jurul lui Charlie, un prieten, si se uitau interesati la tatuajele de pe mina lui, intrebindu-se unu pe altu: “da cine e acolo, dumnezeu? Ia sa-l vad si io pe dumnezeu, stai ca nu-I vad fatza. Aaa, da nu e dumnezeu, e un japonez!” :))
Am ajuns la capitol duminica pe la prinz, ca sa terminam curatenia inceputa cu citeva zile in urma. Capitol este una dintre gradinile de vara dezafectate ale Bucurestiului (mai multe detalii aici http://www.jurnalul.ro/articole/94009/au-fost-odata-ca-niciodata)
Prima oara cind am mers acolo am gasit un haos de nedescris: recuzita deteriorata de la teatrul mic, unde am inteles ca a fost ceva incendiu nu cu mult timp in urma, tot felul de obiecte neasteptate, gunoi, rogojini, placi de lemn si de metal, moloz, mult moloz la care am carat de ne-au iesit ochii din cap, vegetatie luxurianta dar binefacatoare si…multi iepuri care isi continuau nestingheriti activitatea, uitindu-se curiosi la noi. Atunci am reusit cit de cit sa degajam spatiul, sa amenajam un mic drum de acces printre sutele de obiecte aruncate de-a valma unele peste altele si sa exploram putin vechea sala interioara de teatru/cinema Capitol.
In fine, episodu 2 a sosit, asa cum ziceam, duminica,10 iunie. Am dat drumu la o muzica in surdina si ne-am pus pe treaba cu citeva maturici amarite si un faras. Incet incet ne-am adunat mai multi si treaba s-a mai impartit. R. a aranjat o pirghie cu care am transportat galetile pline cu moloz de pe terasa pina jos. Insist atit de mult cu amanuntele legate de curatenie deoarece, de-a lungul “evenimentelor” non-profit pe care le-am mai organizat, am observat ca acesta este un aspect care le scapa multora: unii se spetesc ca sa creeze ceva dintr-un loc aparent dur, greu accesibil, inexpresiv, murdar ( etc ), in timp ce altii nici macar nu apreciaza asta, venind fie cu o atitudine complet detasata, fata de loc si fata de cei gasiti la fata locului, fie gata sa-l ia in stapinire ca si cum li s-ar cuveni de o viata. Din pacate, unii nici macar nu reusesc sa intre in starea locului, iar acestora se poate spune ca locul nu le vorbeste deloc, dar aceasta este cu totul alta poveste in care nu e cazul sa intram acum.
Pentru ca tot am ajuns in punctul acesta delicat, as vrea sa mai enunt o parere: in spatele unei actiuni non-profit ( de petrecere a timpului liber si entertainment, sa-i zicem asa) zace intotdeauna un volum considerabil de munca, desi lucrurile par intotdeauna lejere. Ei bine, ele nu se intimpla pur si simplu, ci doar prin efortul comun al mai multor persoane. Efort la care se mai adauga creativitatea, ingeniozitatea, curiozitatea, disponibilitatea si spiritul de voluntariat. Iar daca oamenii nu inteleg si nu accepta ca sta in puterea tuturor sa contribuie la umplerea cu viata a unui spatiu si la popularea acestuia cu evenimente, atunci astfel de evenimente vor deveni din ce in ce mai greu de organizat. Dar imi pastrez totusi o viziune pozitiva.
Asadar, ramasesem la carat moloz si maturat terasa de sus a gradinii, si, in sfirsit, dupa citeva ore arata chiar curat si se putea sta pe trepte fara nici o problema. Initial am vrut sa facem proiectiile acolo sus, in micul amfiteatru, dar ploaia, sau cel putin amageala de ploaie care a cazut, ne-a dat planurile peste cap. Pentru ceva si mai interesant!
Am aranjat apoi bibliotecile alternative, care cuprindeau reviste do-it-yourself, zines, carti, articole diverse printate, albume. Au fost in total 3 biblioteci mici. Am improvizat din rogojini si lazi de bere locuri de stat. Intr-o anexa a gradinii am descoperit si scaune, chiar foarte confortabile. Lumea si-a petrecut dupa masa odihnindu-se, rasfoind prin biblioteci, ascultind muzica, desenind si discutind. Cum ziceam, ploaia ne-a cam jucat pe degete, dar pina la urma am avut parte de o experienta inedita. Chiar daca, practic, am muncit degeaba la curatarea terasei de la etaj. Sa speram insa ca vom mai putea organiza proiectii acolo si astfel data viitoare nu va mai fi nevoie de prea multa munca.
Am hotarit spontan sa mutam proiectiile chiar in incinta fostului cinematograf/teatru Capitol, pe care il explorasem in amanuntime ceva mai devreme. Aveam citeva becuri cu care am construit imediat o instalatie, multe luminari pe care le-am pus in borcane, multe cabluri, si asa am reusit sa luminam foarte bine intunericul bezna din sala. Intrarea in cinema era la rindul ei problematica, existau gauri care faceau traversarea riscanta, dar citiva baieti au aruncat peste ele niste placi din curte si s-a format astfel o punte sigura. Au urmat instalarea ecranului de proiectie si probele de proiector. Oamenii care mai ramasesera, initial aflati in deriva deoarece nu stiau incotro s-o apuce, au inceput sa intre rind pe rind in sala si sa o descopere. Altii au plecat la primii stropi de ploaie. Iar altii la bere pe terase din vecinatate. Moment in care nu ma pot abtine sa nu adaug inca un comentariu acid: alegem o bere banala pe o terasa oarecare, de parca am avea ocazia sa patrundem intr-un astfel de spatiu in fiecare zi. Dar, evident, fiecare ramine cu alegerea lui.
Cei care au ales sa ramina au putut explora un spatiu fascinant si primitor. Am gasit o multime de fotografii de epoca prafuite si zdrentuite. Pe unele le-am salvat. Am gasit tot felul de postere, unele pe care scria “65 de ani de la infaptuirea comunismului”. Dar majoritatea erau cu actori si scene din filme. Ceva mai tirziu am dat si noi drumu la filmele noastre. Am pus cam asa: videoclipuri de la GNN ( Guerilla News Network ), Vineri in jur de 11 ( un film de la UNATC de Iulia Rugina – careia, desi nu o cunoastem, ii multumim inca o data pentru dvdul ajuns la noi ), Anti-racist mix ( You and Me ), animatii de Bill Plympton si Deadman al lui Jim Jarmusch.
Catre final ramasesem destul de putini, dar nu prea ne mai venea sa plecam de acolo. Locul avea o anume liniste si putere protectoare. Dar si invaluitoare. Stateam intinsa pe o rogojina si ma gindeam ca dincolo de ultimul perete se afla bulevardul zgomotos si adeseori agresiv. Dar noi eram in alta lume. O lume aflata la doi pasi de lumea obisnuita cu care ne-am obisnuit. Sau cu care ni se pare ca ne-am obisnuit. O lume pe care am gasit-o asteptindu-ne acolo in tacere, dar si o lume pe care am reusit noi sa o cream. Am mai scotocit printre lucrurile vechi si au iesit la iveala niste instalatii colorate de brad: rosii, verzi, albastre, galbene. Am inceput sa ne jucam cu ele, sa le invirtim prin aer si sa facem spirale. Efectul a fost naucitor de frumos. Pina cind s-a ars verdele, care era de departe cel mai atragator. Ne-am urnit cu greu sa stringem aparatura si sa curatam locul. Multumim celor care au stat cu noi pina la sfirsit ca sa ne ajute sa degajam ( stiu ei cine sint :) . Multumim Petrei care a venit la 2 am cu duba ei incapatoare sa ne incarce pe toti cu tot cu arsenal. Multumim paznicului ca ne-a tolerat si ne-a incurajat sa intram in cladire. Ii multumim si lui Florin Calinescu, care tocmai avusese premiera la Teatrul Mic, pentru ca s-a uitat lung si suspicios la noi dar ne-a lasat in pace in cele din urma. Multumim tuturor oamenilor care au venit, care au stat cu noi, care ne-au ajutat si care s-au bucurat de aceasta dupa-amiaza petrecuta intr-o oaza aflata in mijlocul junglei urbane. Pe curind!
